Noul film Tomb Raider se anunță a fi mult mai realist
Se lucrează intens la un nou film Tomb Raider, iar inspirația pentru noua peliculă pare a fi jocul lansat în 2013 cu același nume.
În teorie, Tomb Raider este o franciză foarte profitabilă. De-a lungul anilor însă, interesul gamerilor a variat foarte mult. Nici cele două filme cu Angelina Jolie în rolul principal nu au ajutat prea mult. În practică, prea puține filme inspirate din jocuri au fost percepute ca un succes de către critici și fani în egală măsură.
Cu toate acestea, Tomb Raider va reveni pe ecranele din cinematografe pe 16 martie 2018. Rolul principal va fi interpretat de Alicia Vikander. S-ar putea să o cunoașteți pe tânăra actriță din Ex Machina, The Danish Girl sau cel mai recent Jason Bourne. În vârstă de doar 29 de ani, Vikander pare foarte potrivită pentru acest rol, din primele imagini care au ajuns online de pe platourile de filmare.
Filmul va fi regizat de Roar Uthaug, un regizor norvegian care nu s-a mai aflat până acum în spatele unei pelicule importante de la Hollywood. Într-un interviu acordat de curând celor de la GQ, Uthaug s-a arătat foarte încântat de direcția filmului său. Caracaterul principal va fi mult mai uman decât cel interpretat de Angelina Jolie și se va încerca realizarea cât mai multor cascadorii fără efecte speciale.
Făcând referire la jocul din 2013, Uthaug a recunoscut că de acolo a plecat inspirația pentru noul film. ,,Acel joc a reprezentat cu siguranță o parte din ceea ce a inspirat filmul nostru. Cred că fanii vor fi încântați să descopere multe puncte importante din joc pe parcursul poveștii. În același timp, acesta nu este o adaptare dintr-un joc video cum vezi de obicei, cu multe efecte speciale și CGI. Filmul nostru are o abordare mai realistă, mai ancorată în realitate. Lara Croft este un erou și un campion, dar nu este un super erou. Este un om în cea mai mare parte și o vedem cum se luptă cu umanitatea în multe feluri.”